Pui la wok cu ciuperci urechi de lemn

Aceasta reteta, pe cat e de simpla pe atat e de gustoasa. Ciupercile "urechi de lemn" sunt specifice bucatariei chinezesti si au o textura asemanatoare cu soricul de porc. Se gasesc in Romania doar in forma deshidratata, in general ambalate in pungi de 50 de grame (costa in jur de 7 lei o punga). Pentru a le putea prepara trebuie rehidratate in prealabil, iar acest lucru se poate realiza prin doua metode.

Prima metoda presupune lasarea lor in apa rece cateva ore bune, eventual chiar peste noapte. A doua metoda, mult mai rapida, implica fierberea lor in jur de 15-20 de minute. Diferenta dintre cele doua metode este ca, daca o aplicati pe prima, se pastreaza mai multa aroma.

Pentru aceasta reteta aveti nevoie de urmatoarele ingrediente:
Un piept de pui Avis proaspat
O ceapa mica
Un ardei gras
50 de grame de ciuperci urechi de lemn deshidratate
Sos chinezesc dulce-iute (poate fi gasit la orice supermarket)
Sos de soia
Ulei de masline
Ulei de alune
Ulei de susan

Taiati pieptul de pui in fasii de un centimetru latime si maxim cinci centimetri lungime si marinati bucatile intr-un amestec format din 5 linguri de sos dulce-iute si 5 linguri de sos de soia. Lasati-l cam o ora la marinat intr-un recipient acoperit, la frigider.

Dupa ce s-a marinat, prajiti-l in wok cu putin ulei de masline, la foc iute, pana se patrunde. Apoi il scoateti intr-un recipient acoperit cu folie de aluminiu si lasati-l sa se odihneasca un pic.

Intre timp taiati ciupercile urechi de lemn (rehidratate) fasii, ceapa si ardeiul cubulete si caliti-le intr-o lingura de ulei de alune in wok cam 4-5 minute.

Dupa ce s-au patruns, adaugati puiul si un sos facut din 5 linguri de sos de soia si 5 linguri de sos dulce-iute, ingrosat cu o lingura de amidon sau faina.

Mai lasati toate ingredientele pe foc 2-3 minute, amestecand in continuu. Dupa ce ati oprit focul, puneti cateva picaturi de ulei de susan (nu foarte mult pentru ca are o aroma puternica) si amestecati pentru a se intrepatrunde aromele.

Pofta buna!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *