Cinci greșeli pe care să NU le mai faci când gătești carne de pui

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, un român consumă aproape 58kg de carne pe an. Iar din acestea 18,5 kg sunt carne de pui. Practic, numai dacă eşti vegetarian de când te ştii poţi să spui că n-ai gustat sau gătit măcar o dată această carne.
Chiar dacă este cea mai consumată şi gătită carne din meniu, nu înseamnă că toată lumea ştie cum să o prepare şi cum să o gătească corect. Efectul acestor greşeli poate fi minor, rezultând într-o friptură prea gătită sau prea uscată, sau mai grav, pentru că poate ameninta sănătatea din cauza bacteriilor pe care le poate dezvolta carnea de pui. Ca să eviţi astfel de pericole îţi spunem cum să NU mai greşeşti când găteşti pui.
1. Decongelarea
Periculoasa Salmonella se dezvoltă la căldură, de aceea nu e bine să scoţi carnea de pui din congelator şi să o laşi la temperatura camerei că să se dezgheţe mai repede. Cel mai sănătos şi puţin periculos este să o ţii în frigider, chiar dacă procesul e mai lent. Dacă eşti chiar în criză de timp, decongelează carnea de pui (pusă într-o pungă închisă bine) în apă rece pe care să o schimbi la fiecare 30 de minute. Imediat după decongelare găteşte puiul.
2. Contaminarea vaselor, suprafeţelor şi ustensilelor de bucătărie
E bine să nu speli carnea de pui direct în chiuvetă, să cureţi bine ustensilele folosite pentru prepararea ei (de la cuţite până la tocător) şi să te speli foarte bine pe mâini înainte să treci la pregătirea altor alimente.
3. Nu găteşti puiul la temperatura corectă
Cea mai sigură cale prin care să verifici dacă friptură de pui este gătită complet este să tăi o bucată şi să vezi dacă în interior mai are sau nu o culoare rozalie. În cazul în care nu vrei să strici frumuseţe de friptură, foloseşte un termometru pentru carne. Puiul e gata dacă termometrul indică 73-74C. Dar ai grijă să nu înfigi termometrul lângă os pentru că nu va citi temperatura corectă. Peste acest nivel carnea de pui va fi prea gătită şi uscată.
4. Găteşti carnea neuniform
Dacă găteşti, de exemplu, piept de pui, ar fi bine să îl pregăteşti astfel încât să aibă o grosime uniformă. Cea mai simplă metodă este să îl aşezi între două folii de plastic şi să îl baţi cu un sucitor de lemn.
5. Nu laşi friptură să se „odihnească” după ce o scoţi din cuptor
La fel că orice alt tip de carne, şi carnea de pui are nevoie de câteva minute pentru a fi perfectă înainte să o tăi. Explicaţia? Pe măsură ce carnea se găteşte, sucurile din carne sunt împinse pre exterior. După ce ai scos carnea din cuptor, această are nevoie de câteva minute pentru că sucurile să se redistribuie înapoi în carne. Dacă o tăi imediat toate sucurile se vor pierde şi te vei alege cu friptură uscată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *