Frittata cu broccoli și feta

Ingrediente: 

7 ouă (AVIS 3000), 85 g  feta fărâmițată, 450 g broccoli proaspăt sau congelat, 1/2 ceapă tocată mărunt, 1 lingură unt

 

Mod de preparare:

Topește untul într-o tigaie mică (diametrul 20 cm). Călește ceapa timp de 4 minute. Adaugă broccoli (poate fi și direct congelat), condimentează cu sare și piper și gătește-le împreună timp de 6-8 minute, până când se înmoaie. Încinge cuptorul la nivel mediu. Între timp, bate ouăle cu sare și piper și toarnă-le peste broccoli în tigaie. Amestecă cât să le combini, apoi presară deasupra bucățele de feta. Lasă pe focul de la aragaz timp de 5 minute, până când amestecul începe să se închege. Pune tigaia în cuptorul încins încă 5 minute, până când se coace complet.  Tăie în felii și servește frittata caldă. Poftă bună!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *